Rezervele fracționare și modul în care băncile creează bani

Expresia „sistem bancar cu rezerve fracţionale” sugerează o imagine simplă: deponenţii depun numerar, banca păstrează o parte în rezervă şi împrumută restul. Această imagine este încă frecvent întâlnită în manuale şi în unele planuri de afaceri autorizate.

Înțelegerea descrierii moderne este importantă pentru oricine proiectează o bancă, deoarece explică care sunt constrângerile care leagă efectiv: capitalul, lichiditatea și finanțarea, nu rata rezervelor minime obligatorii.

Cum creează creditarea depozite

Cea mai clară declarație oficială este articolul din 2014 al Băncii Angliei Crearea de bani în economia modernă, care afirmă: „Oricând o bancă acordă un împrumut, creează simultan un depozit corespunzător în contul bancar al debitorului, creând astfel noi bani”.

Banca înregistrează un nou activ, împrumutul, şi o nouă datorie, depozitul creditat debitorului, care este depus la banca respectivă.

După aceea, debitorul cheltuieşte depozitul, iar acesta se mută în alte conturi, adesea la alte bănci, unde este utilizat pentru a plăti împrumutul.

Un bilanț simplificat arată efectul unui nou împrumut de 100 pentru un client business.

Pas	Active bancare	Pasive bancare	Banii deţinuţi de public
Înainte de împrumut	Active existente	Depozite și capitaluri existente	Neschimbat
Împrumutul este făcut	Împrumut către client +100	Depozitul clientului +100	+100
Clientul plătește un furnizor la o altă bancă	Rezerve la banca centrală -100	Depozitul clientului -100	Neschimbat în total; depozitul se află acum la banca furnizorului
Împrumutul se rambursează mai târziu	Credit -100	Depozitul clientului -100	-100

Cel de-al treilea rând este cel care contează pentru o singură bancă: banii creaţi prin împrumut rămân în sistem, dar părăsesc banca împrumutătoare împreună cu o sumă echivalentă din rezervele sale.

Același articol descrie procesul invers: atunci când un debitor rambursează un împrumut, depozitul folosit pentru a-l rambursa este stins, deci banii sunt distruși. Băncile creează bani și atunci când cumpără active precum obligațiunile guvernamentale de la non-bănci și le reduc atunci când non-băncile cumpără datorii pe termen lung emise de bănci sau acțiuni.

Două concepții greșite pe care Bank of England le-a corectat

Articolul identifică două erori comune:

1. Băncile ca intermediari puri. „În loc ca băncile să primească depozite atunci când gospodăriile economisesc şi apoi să le împrumute, creditarea bancară creează depozite.”
2. Multiplicatorul monetar. „În vremuri normale, banca centrală nu fixează cantitatea de bani în circulație și nici banii băncii centrale nu sunt „înmulțiți” în mai multe împrumuturi și depozite.”

Acesta adaugă că rezervele „pot fi împrumutate doar între bănci, deoarece consumatorii nu au acces la conturi de rezerve” la banca centrală. Clienții dețin depozite, care sunt creanțe asupra băncilor comerciale, iar băncile dețin rezerve, care sunt creanțe asupra băncii centrale.

Unde se potrivesc rezervele

Rezervele reprezintă soldurile pe care băncile le dețin la banca centrală și servesc la decontarea plăților între bănci: atunci când un client efectuează o plată către o altă bancă, banca plătitoare transferă rezerve băncii destinatare.

Prin urmare, o bancă care acordă credite în mod agresiv va pierde depozitele și rezervele către alte bănci pe măsură ce debitorii cheltuiesc.Această bancă trebuie să atragă depozite sau alte fonduri pentru a le înlocui sau să dețină suficiente active lichide pentru a acoperi ieșirile. Acesta este motivul pentru care lichiditatea și finanțarea, nu dimensiunea soldului rezervelor la început, determină cât poate împrumuta o bancă.

Pentru sistemul în ansamblu, Banca Angliei afirmă că „nici rezervele nu sunt o constrângere obligatorie asupra împrumuturilor, nici banca centrală nu stabilește cantitatea de rezerve care sunt disponibile”.În vremuri normale, băncile centrale stabilesc prețul rezervelor, rata dobânzii și furnizează cantitatea pe care băncile o cer la această rată.

Rezervele minime obligatorii în practică

Rezervele obligatorii obligă băncile să dețină un sold minim la banca centrală, calculat ca procentaj din anumite datorii. Banca Angliei a observat că rezervele obligatorii „nu reprezintă un aspect important al cadrelor de politică monetară în majoritatea economiilor avansate astăzi”.Rezervele obligatorii există încă în multe țări, la niveluri foarte diferite.

Jurisdicție	Cerință	Sursă
Statele Unite	0% la toate datoriile începând cu 26 martie 2020	Rezerva Federală a SUA
Zona euro	1% la depozitele overnight și la depozitele, titlurile de creanță și instrumentele pieței monetare cu scadența până la doi ani, începând cu data de 18 ianuarie 2012; 0% la scadențele mai lungi	ECB
Marea Britanie	Fără cerință formală de rezervă	Banca Angliei
India	Rata rezervei de numerar de 3,00%, alături de o rată statutară de lichiditate de 18,00%	Banca Naţională a României

Cifrele din zona euro arată că o cerință poate fi în același timp redusă și neremunerată. ECB indică o rată de remunerare de 0% pentru rezervele minime obligatorii pentru perioada curentă de aplicare.În cazul în care există o cerință, aceasta reprezintă un cost al desfășurării activității în jurisdicția respectivă și un factor în planurile de finanțare, dar rareori este ceea ce limitează creșterea unei noi bănci.

Ce înseamnă rezervele minime obligatorii pentru o bancă nouă

1. Banca are nevoie de acces la un cont bancar central, direct sau prin intermediul unei alte instituții, pentru a deține rezervele necesare.
2. Deținerile de rezerve reprezintă o linie de lichiditate operațională în modelul fluxurilor de trezorerie.
3. În cazul în care rezervele nu sunt remunerate, acestea reduc marja netă a dobânzii la depozitele care le atrag.
4. Cerințele și remunerarea se pot schimba, astfel încât planurile de afaceri ar trebui să testeze setări alternative.

Ce limitează de fapt creditarea

Banca Angliei identifică trei seturi de constrângeri privind crearea de bani de către bănci.

1. Limitele impuse băncilor însele

Băncile trebuie să acorde credite profitabile pe o piaţă competitivă. Fiecare nou împrumut implică un risc de credit, iar banca trebuie să preţuiască pierderile aşteptate şi să deţină capital pentru cele neaşteptate.De asemenea, trebuie să gestioneze riscul de lichiditate care apare atunci când depozitele nou create pleacă la alte bănci.

Peste aceste limite comerciale se află reglementarea prudențială, care constrânge activitățile băncilor „pentru a atenua o acumulare de riscuri care ar putea reprezenta o amenințare la adresa stabilității sistemului financiar”, inclusiv prin intermediul unor cerințe privind capitalul și lichiditatea.

2. Comportamentul gospodăriilor și al întreprinderilor

Oamenii care primesc noi depozite le pot folosi pentru a rambursa împrumuturi existente, ceea ce distruge din nou banii.Stocul de bani depinde de aceste alegeri, precum și de deciziile băncilor de creditare.

3. Politica monetară

Prin stabilirea ratei dobânzii la rezerve, banca centrală influențează ratele de împrumut și cererea de credit, iar prin creșterea ratei dobânzii la depozitele băncilor centrale, aceasta influențează rata dobânzii la credite.

De ce capitalul, nu rezervele, este constrângerea obligatorie

Fiecare împrumut nou mărește activele ponderate la risc, iar fiecare creștere a activelor ponderate la risc necesită mai mult capital pentru a menține ratele de reglementare peste minimele impuse.

În UE, Articolul 92 din Regulamentul privind cerințele de capital Regulamentul privind supravegherea bancară impune instituțiilor să mențină în permanență o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5%, o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6%, o rată totală a capitalului de 8% și o rată a efectului de levier de 3%.

Un exemplu simplificat ilustrează efectul: să presupunem că creditele acordate de o bancă au o pondere medie a riscului de 100%, iar banca are nevoie de o rată totală a capitalului de 12% după includerea amortizoarelor și a add-onurilor.

Fiecare 100 de unități suplimentare de astfel de împrumuturi necesită apoi 12 unități de capital.O bancă cu 60 de unități de capital de rezervă peste cerințele sale poate adăuga aproximativ 500 de unități de astfel de împrumuturi înainte de a trebui să strângă mai mult capital sau să păstreze mai mult profit, indiferent de soldul său de rezervă.

Normele privind lichiditatea adaugă o a doua constrângere strictă: banca trebuie să dețină suficiente active lichide de înaltă calitate pentru a supraviețui unui stres de 30 de zile și trebuie să își finanțeze activele pe termen lung cu finanțare stabilă. Aceste cerințe sunt explicate în articolul referitor la lichiditate și finanțare.

Implicații pentru fondatori și investitori

1. Planificaţi creşterea în jurul capitalului. Portfoliul de credite pe care îl poate construi o bancă este limitat de capitalul pe care îl are şi pe care îl poate ridica, după pierderile iniţiale.
2. Planificaţi finanţarea în jurul stabilităţii depozitelor. Depozitele create părăsesc banca atunci când debitorii le cheltuiesc, astfel că banca are nevoie de o bază de finanţare fiabilă.
3. Tratează cerințele de rezervă ca pe o linie de cost. Ele contează pentru marje și operațiuni, nu ca principala limită a creșterii.
4. Așteptați-vă ca supraveghetorii să testeze planul sub stres. Autoritățile de reglementare evaluează dacă capitalul și lichiditatea se mențin dacă creșterea, pierderile sau ieșirile de depozite diferă de scenariul de bază.

Următorul articol explică modul în care capitalul de reglementare este definit și măsurat în cadrul Basel.